Start here

Biografie – Gheorghe Asachi

Gheorghe Asachi

n. 1 mart. 1788, Herta, Bucovina -m. 12 nov. 1869, Iasi.

Carturar, poet, prozator si dramaturg. Fiul lui Lazar sau Leon Asachievici, preot, si al Elenei (n. Ardeleanu). invata la Lemberg (1796-1804), astronomia la Viena (1805-1808), arheologia si epigrafia la Roma (1808-1812), unde adanceste literatura italiana si ia lectii de poetica, apoi de pictura si sculptura in atelierele lui Keck si Canova. Aici o cunoaste pe Bianca Milesi, pe care o va iubi cu o dragoste statornica. Versifica initial in italieneste (1809-1812), publicand intaiul sonet in Giornale del Campidoglio (1811). Din aceiasi ani dateaza si primele poezii in lb. romana; intre ele, Catra Italia (1809 sau 1812). in 1812 revine la Iasi si se consacra unei activitati culturale intense; in deceniul al patrulea ajunge personalitatea proeminenta a Moldovei. Referendar al scolilor (1827-1849), edifica un adevarat sistem de invatamant, in frunte cu Acad. Mihaileana (1835); prezideaza inceputurile teatrului (primul spectacol, 1816; Conservatorul Filodramatic, 1836); fondeaza rev. Albina romaneasca (1829) si tipolitografia Albina (1832), unde ii apar, la date diferite, trad., iar in 1836 primele voi. orig.: Culegere de poezii si Fabule alese. Devenind adversar al Revolutiei si al Unirii, dupa 1848 ASACHI inceteaza de a mai fi spiritul rector al vietii intelectuale. Izolat, isi continua, dar fara ecou, activitatea literara, tiparind nuvelistica (initial in lb. franceza, 1859, ulterior in lb. romana, 1867).

Ultimul an al vietii este marcat de un gest simbolic: la optzeci si unu de ani, batranul carturar ia drumul Galitiei si achizitioneaza ms lui Budai-Deleanu (inclusiv Tiganiada), ramase la Lemberg. Dublata de un mare numar de trad. si imitatii, creatia orig. a lui ASACHI este inegala: mult superioara dramelor (Petru Rares, 1853; Elena Dragos, 1863; Turnul Butului, 1863) si nuvelelor istorice (Nouvelles his-toriques de la Moldo-Roumanie, 1859), poezia (Culegere de poezii, 1836) constituie cea mai autentica manifestare a clasicismului in etapa literara premoderna.
Lui G. Calinescu, ASACHI ii aparea ca o figura stranie. Impresia s-a datorat, probabil, felului indecis in care carturarul moldovean a reactionat fata de momentul spiritual pe care a fost sortit sa-1 traiasca: tranzitia de la gandirea luminilor la ideologia revolutionara si de la epigonismul neoclasic la universul romantic. Descifrarea individualitatii scriitorului trebuie realizata insa din interior, din unghiul structurii sale intime. Privit astfel, ASACHI se profileaza ca un idealist in cel mai nobil sens al cuvantului, dornic sa descopere valorile absolute, eterne. Nutrind asemenea idealuri, el aseaza la baza viziunii sale asupra vietii un sistem etic unitar, axat pe ideea de virtute. in punctul de plecare, conceptualitatea lui se coreleaza unor inclinatii innascute spre adevar imuabil si puritate. In functie de acestea, ea se consolideaza ulterior prin toti acei factori ce tin de formatia spirituala. In acest sens, preeminenta o detine perioada studiilor italiene – perioada descoperirii de sine, care, prin marea intalnire cu arta si iubirea, avea sa se converteasca intr-o experienta decisiva pentru intreaga lui viata. Italia, care pentru Sincai sau Maior fusese patria stramosilor, pentru sufletul de artist al lui ASACHI devine patria perfectiunii si a frumosului etern. Venerand-o, respirand atmosfera Romei pre-risorgimentale, el este singurul din generatia sa care a avut nu numai norocul sa-i frecventeze direct pe clasici, ci sa se si formeze intr-un mediu clasic. Valorile sunt filtrate insa atent, potrivit acelorasi determinari interioare. Din registrul vast al lecturilor, extinse de la clasicii greco-latini la romanticii zilei, ASACHI ii selecteaza pe Horatiu si Petrarca – poet venerat, pe Alfieri -, care-i ofera o mare lectie de morala si patriotism, pe Rousseau, Voltaire, Condillac, pe Grav, Ossian, Hugo, Mickiewicz, asimiland de la ei numai acele puncte care nu veneau in conflict cu propriile-i convingeri, indeosebi cu idealul de virtute. Etosul epocii favorizeaza manifestarea multilaterala a aspectului functional al virtutii care, mai ales in sens iluminist, presupune abnegatie si daruire pe altarul sacru al culturii. Pentru A., datoria devine ideal. El construieste totul din temelii, ajungand reala personalitate culturala a vremii. Dar daca, pana la 1840, gandirea lui – inadecvat axata pe un principiu etic – isi dovedeste eficienta, ulterior, cand luminile fac loc ideologiei revolutionare, ea nu se mai poate inalta spre intelegerea noului; o data cu omul, imbatranit, inflexibil, fidel Regulamentului Organic si prea fidel siesi, se anchilozeaza si sistemul sau de gandire: la 1848, ca si la 1859, pentru ASACHI mentinerea vechilor randuieli nu era decat o virtute, de unde inaderenta la ideile revolutionare. Aflata sub imperiul aceleiasi gandiri, creatia sa artistica dobandeste o nota intru totul definitorie: clasicismul; un clasicism structural, dar si cultivat, infuzat pentru prima data constient literaturii romane. in climatul fanariot saturat de anacreontism din cel de al doilea deceniu, poezia lui A., de o muzicalitate noua si grava, inedita ca idei si forme poetice si cu mari merite sub raportul versificatiei, se iveste parca dintr-o alta lume, a spiritului si armoniei, “situandu-1 pe scriitor printre cele mai inzestrate condeie” si constituind, cu toate sovaielile de limba atat de regretabile, “un adevarat eveniment literar” (P. Cornea). Ea e conceputa in lumina unei teorii clasice: “indreptat de pilde clasice si de firea limbei – afirma ASACHI in 1836 -m-am sarguit a urma sistemei care cere ca poezia, ce este productul cel mai ales al cugetarii prin simtirea inaltata, sa rasune prin ziceri elegante si armonioase”. Cea mai pura intrupare a acestui crez o constituie poezia de dragoste. Scrise in limba romana, dar si in italiana, sub titlul Leucaida, versurile inspirate de platonica iubire pentru Bianca Milesi – Leuca – propun un nou ideal erotic si aduc cateva note profund definitorii, ce revin, in parte, la Alecsandri: inaltarea dragostei in randul valorilor absolute, de unde asocierea ei la elementele astrale; adeziunea la lumina si armonie; confidenta facuta de poet naturii, incat om si natura “se prelungesc unul in altul si se spiritualizeaza reciproc” (D. Popovici); exaltarea virtutii; trairea spirituala a sentimentului, dublata de o adoratie sublima, petrarchesca; intelegerea iubirii ca o comuniune empireica, in genul Dante-Bea-trice. Indicand transgresarea sentimentului din planul afectiv in acela al problemelor de constiinta, deci obiectivarea lui, aceste trasaturi, prezente in ciclul Leucai, dar si in unele anacreontice, au anumite reflexe si in poeziile in care cultul pentru nobila milaneza se prelungeste in cultul pentru Italia – vatra stramoseasca. Nemuritoare -considera Iorga – prin semnificatia patriotica, versurile La Tibru sau Catra Italia se desfasoara solemn, in viitoarele cadente ale poeziei lui Grigore Alexandrescu”>Grigore Alexandrescu: “Va urez frumoase tarmuri ale Ausoniei antice / Congiurate cu mari gemeni, impartite d-Apenin”. Cu timbrul ei nou, prefigurandu-1 uneori pe Eminescu (“Si mie lin luceafarul / Din cer va sa-mi straluce / Cand dulce-a fi d-o patima / Aminte a-si aduce”), erotica devine partea cea mai caracteristica a creatiei lui ASACHI Pe a doua latura a ei, poezia asachiana se vrea, programatic, utila: “Spre virtute versu-mbie, despre rele face ura / Fermecandu-ne, adapa d-o inalta-nvatatura” {Catre patrie). Sub semnul aceluiasi clasicism, grefat insa pe spiritul iluminist, se fixeaza aici lunga suita de ocazionale (ode, imnuri, sonete de tip encomiastic, intre care si primul sonet din literatura noastra, 1821, intitulat ulterior La introducerea limbei romanesti in publica invatatura), fabulele si satirele, indeobste imitate. in esenta, o poezie filtrata de cugetare, strabatuta de un puternic finalism etic si cetatenesc, de sorginte iluminista. In preajma anului 1830, opera lui ASACHI vadeste o anumita propensiune spre zonele preromantice si romantice. Acestei ispite i se datoreaza orientarea spre noi izvoare (Gray, Ossian, Mickiewicz), diversificarea tematica (mormintele, trecutul istoric, traditiile, natura) si experimentarea elegiei, meditatiei, baladei si legendei istorice. Desi semnificativa in sine, intentia poetului este insa tradata: intampinand rezistenta unei structuri primare clasice, spiritul romantic nu se asimileaza substantei operei; cu unele exceptii, dar nici ele totale: Elegie scrisa pe tinterimea unui sat, imitata dupa Gray, Mormantul, Primavara, cu sonuri eminesciene (“Desarte-s magulirile / Ce trec peste pamant / Ca o sageata repede / Pe aripe de vant”), Stefan cel Mare inaintea Cetatii Neamt, Turnul Butului, ambele pornind de la Mickiewicz, si, dincolo de orice model, poemul in proza Meditatia unui imbatranit poet (1839), “splendida mostra de lirism al senectutii, fara pereche in epoca” (P. Cornea).

Celelalte creatii marcate de intentia novatoare a lui ASACHI raman, prin caracterul lor impur, hibrid, exterioare noii directii literare. Si poate ca insasi ratarea nuvelelor si dramelor istorice, pentru care scriitorul n-a avut, desigur, nici inzestrarea necesara, se explica prin inaderenta organica la sensibilitatea romantica. Marcata in adanc in spiritul clasic, a carui preponderenta este atestata si de majoritatea traducerilor, opera lui A., cu toate tentativele de deviere, evolueaza in esenta unitar in albia ei initiala. Ilustrand, alaturi de Conachi, Iancu Vacarescu, Mumuleanu, aceeasi etapa de tranzitie, ASACHI se impune, in functie de datele structurii sale intime, printr-o individualitate artistica distincta.

OPERA

Culegere de poezii, Iasi, 1836 (ed. II, adaugita, 1854; ed. III, 1863); Fabule alese, Iasi, 1836; Petru Rares, drama istoricain patru parti, Iasi, 1853; Nouvelles historiques de la Moldo-Roumanie, Iassy, 1859 (ed. II, 1863; ed. III, Nuvele istorice a Romaniei, Iasi, 1867; Nuvele istorice, studiu, indice de cuvinte si forme de P. V. Hanes, Bucuresti, 1915); Elena Dragos, drama istorica orig., Iasi, 1863; Turnul Butului, drama orig., Iasi, 1863; Scrieri literare, I-II, ed. ingrijita, pref., note si glosar de N. ASACHI Ursu, Bucuresti, 1957; Opere, I-II, ed. critica si pref. de N. ASACHI Ursu, Bucuresti, 1973-1981; Leucaida lui Alviro Corintio-Dacico (Gh. Asachi). Studii si documente, trad., ed., pref. si studiu de G. Sorescu, Bucuresti, 1974 (ed. II, revazuta si completata, 1991); Opere, I-II, ed. si pref. de E. Levit, Chisinau, 1991.

REFERINTE CRITICE

N.Iorga, Istoria, II; Ov. Den-susianu, Literatura romana moderna, I, 1920; P. V. Hanes, Studii literare, 1925; E. Lovinescu, Gh. Asachi, 1927; D. Caracostea, Izvoarele lui Gh. Asachi, 1928; G. Calinescu, Istoria; S. Cioculescu, VI. Streinu, T. Vianu, Istoria; F. Levit, Gh. Asachi, 1966; I.L.R., II; D. Poyovici, Romantismul; G. Sorescu, Gh. Asachi, 1970; P. Cornea, Originile; V. Mandra, Istoria literaturii romane. Evolutia genului dramatic, 1977; Sanda Radian, Mastile fabulei, 1983; M. Zaciu, Viaticum, 1983; Roxana Sorescu, in Limba si literatura, voi. IV, 1984; Al. Hanta, Idei si forme literare pana la Titu Maiorescu, 1985; Zoe Dumitrescu-Busulenga – I. Sava, Muzica si literatura, I, 1986; C. Popescu, Poeti romantici romani la inceput de drum, 1986; M. Mitu, in Limba si literatura, voi. IV, 1987; M. Zamfir, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1988; P. Cornea, Aproapele si departele, 1990; N. Manolescu, Istoria critica a literaturii romane, I, 1990; I. Negoites-cu, Istoria literaturii romane, I, 1991; Gheorghe Asachi. Studii, 1992.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.